Până când, da… August 27, 2009
Nu înţeleg nimic din ce se întâmplă la Chişinău. Pentru ce atâtea negocieri, cine cu cine, cum şi, mai ales, ce o să fie până la urmă. Totul pare o telenevovelă cu episoade care se tot repetă şi în care actorii se agită foarte mult şi dau importanţă unor nimicuri, de dragul de a crea impresia acţiunii.
Dacă am văzut că s-a făcut timpul să mai pun ceva nou pe blog şi de pe Internet nu-i chip să pricep ce-i cu Moldova, am început să dau telefoane. Am nimerit întâi la Nicolae Andronic, care m-a băgat într-o ceaţă mult mai deasă decât înainte: mi-a explicat ceva, cu voturi dintr-o parte, care trec în altă parte, cu socoteli, dar mi-a explicat într-un fel de am înţeles că nu-i e clar nici lui, aşa că până la urma a trebuit să-l las în pace. Tot ce mi-a rămas din discuţia cu el e că „Unii vor să ia puterea şi nu pot, şi ceilalţi nu vor s-o deie”, dar nu prea au încotro.
Am mai căutat ce-am mai căutat pe Internet şi, cun nu mă descurcam, a doua zi l-am sunat pe Aleksandru Caraman, de la Tiraspol, care zice că ştie tot ce se poate despre Moldova şi moldoveni şi că a prezis din timp câte voturi va lua Partidul Comunist. Când l-am prins la telefon, Carman era la volan şi, cum ştiu că Miliţia i-a atras odată atenţia pentru exces de viteză, n-am vrut să-l ţin mult de vorbă, aşa că i-am luat următorul interogatoriu năpraznic:
- Când să vă sun?
- Mâine, pe la 9.
- Sunteţi bine?
- Până când, da…
- Mulţumit? (El şi-a schimbat de curând slujba şi nu mai suntem nici unul din noi la vârsta la care schimbările se fac cu uşurinţă)
- Până când, da…
- Sănătos? (Că tot vorbeam de vârstă…)
- Până când, da…
- La Tiraspol e totul bine? (În varaă, şeful de atunci al Parlamentului, Evghenii Şevciuk, şi-a dat demisia şi au fost destul de multe rumori pe tema asta)
- Până când, da…
- Nevasta vă iubeşte? (El o iubeşte foarte mult, din câte am înţeles)
- (Râzând) Până când, da…
- Atunci, vă sun mâine. La revedere…
- La revedere…
A doua zi m-am ţinut de cuvânt şi am sunat. Caraman nici nu se aştepta la altceva – ne cunoaştem prea demult ca să nu ştie că de mine omul se izbăveşte greu, sau mai bine spus „voobşce niet”. L-am întrebat cum e cu Moldova şi mi-a dat aceleaşi explicaţii complicate, cu voturi numărate, de 101 ori, adică de atâtea ori câţi membri sunt în Parlamentul Moldovei. Voturi pe care, oricum le-ai număra, tot nu ies la socoteală. În tot cazul, cu Caraman am ajuns la o concluzie comună, comentând declaraţiile dlui Vlad Filat, privind intenţiile de integrare în NATO. Dacă moldovenii sun primiţi în Alianţă, mămăliga va fi fel de mâncare obligatoriu (obiazatelinaya bliuda) la NATO. Adăugător, eu am presupus că fraţii de peste Prut ai românilor vor băga mămăliga şi în ţeava tunului, în loc de proiectile. Vă închipuţi cum ar fi să zboare bucăţi fierbinţi de turte de mălai peste insurgenţii lui Saddam…
Caraman m-a dezamăgit puţin când mi-a spus cam ce-mi spune toată lumea după ce aude că mă pregatesc să plec în Afganistan: cică să-i transmit salutări lui Ossama. I-am promis că o să fac asta şi am adăugat:
- Din partea lui Aleksandru Achimovici, nu?
- Da, da… Dacă ne ascultă acum cineva, sigur a căzut de pe scaun.
- Cred că s-au auzit vreo trei bufnituri, ba, dacă stau bine să mă gândesc – patru, că e şi Ucraina aproape.
Ca toţi politicienii (inclusiv cei din România), Caraman are, probabil, o problemă cu ascultatul telefoanelor. Eu nu am avut niciodată probleme cu aşa ceva, mai ales că spun foarte repede tot ce am de spus. Iar dacă aud mai mulţi – cu atât mai bine… Uneori mai spun şi ce nu ar trebui să fie spus, des într-o formă nu doar inadecvată, ci şi contondentă. Dar nu mă deranjează, după cum nu-mi face nici plăcere faptul că în viaţa mea sunt nişte intruşi benigni, care vor să ştie ce vorbesc şi cu cine. Atâta vreme cât nu-i simt, ei pot să stea acolo. Numai că, cei care-mi interceptează comunicaţiile, muncesc foarte mult şi inutil, pentru că eu vorbesc mult la telefon, primesc şi trimit foarte multe e-mailuri şi cine se uită pe ele, ar fi mult mai eficient dacă ar acorda atentie proiectelor mele – cele cu care ies terminate, pentru că acelea au coada şi cap – sau cel putin eu aşa ma straduiesc.
Altfel, ca să-l citez pe Carman, “până când” (poka, în rusă) mă pregătesc de Afganistan. Pe gardul casei în care stau, a cântat serile trecute o cucuvaie, iar mie mi s-a făcut foarte frică.
Iar în Republica Moldova “până când” e instabilitate politică, şi alegerile anticipate “până când” n-au rezolvat nimic.
Oricum, “până când” mie îmi este foarte dor de prietenii din stânga şi din dreapta Nistrului, sau, altfel spus, din stânga şi din foarte stânga Prutului.
“Până când”, cam atât…
Alte articole interesante:
| Publicitate: | |
|
|
|
Salutari din Romania,
Va asteptam acasa. Ne este dor de voi. Ziua reintragirii scumpei noastre tari este aproape.
Traiasca Romania Mare !
Hooo, hooo, mai incetuc cu reintregirea scumpei noastre patrii! Pana cand…
Hi from google Google-TCW
Спасибо. было очень интересно.