Transnistria

Alexandru Achimovici Caraman a fost vicepreşedintele republicii separatiste nistrene în perioada conflictului din Transnistria. În prezent, el este consilierul deputatului Grigorii Stepanovici Maracuta. Alexandru Caraman este candidat în ştiinţe (master) al Academiei pentru Servicii de Stat de pe lângă preşedinţia Federaţiei Ruse. Lucrarea sa de dizertaţie s-a numit „Crearea şi dezvoltarea unor formaţiuni statale pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice“, abordând trei studii de caz: Transnistria, Abhazia şi Nagorno-Karabach. El a făcut radiografia unei Transnistrii blocate de un embargou care şi-a propus doar îngheţarea unui conflict, dar care a dus, iată, la sărăcirea extremă a oamenilor de rând, adică a celor pe care războiul i-a lovit cel mai greu.

Rep: Domnule Caraman, constat, faţă de anul trecut, o oarecare stagnare în ceea ce priveşte situaţia economică din Transnistria şi dezvoltarea regiunii. Care este explicaţia?
A.C.: Orice progres al dezvoltării sociale şi culturale a oricărei comunităţi este legat de situaţia economică. Până anul trecut, noi ne mişcam înainte. Crescuse nivelul producţiei şi aveam rezultate pozitive în economie. La fiecare sfert de an majoram salariile, pensiile şi stipendiile. Privatizarea mergea cu paşi reuşiţi, iar investitorii erau mulţumiţi de starea întreprinderilor, pe care le-am păstrat funcţionale, pentru că am ştiut că ne vor folosi cândva şi pe care ei le-au preluat la cheie.

Ce privatizări reuşite au fost?
A fost, de exemplu, un investitor din Belgia, care a preluat pachetul majoritar al termocentralei electrice, pe care l-a şi vândut în câştig gigantului rusesc RAO EAS (Potrivit unor surse media, în afacere a fost implicat fiul mai mic al preşedintelui Smirnov, Oleg – n.n.). Au mai fost şi alte preluări ale unor întreprinderi din republică de către giganţi economici din Rusia şi Ucraina. De asemenea, avem investitori locali foarte puternici, aş menţiona firma Sheriff, care a construit şi stadionul din Tiraspol. Multe întreprinderi le-am repus în funcţiune. Acum, gigantul de textile Terotex lucrează în trei schimburi. Totul a durat până la 1 martie 2006, când prim-miniştrii Republicii Moldova şi Ucrainei, Vasile Tarlev şi Iuri Ehanurov, s-au înţeles cu misiunea specială a UE pentru Transnistria să facă controlul graniţelor între Republica Moldovenească Nistreană şi Ucraina, în vederea limitării contrabandei de narcotice, arme, muniţii şi a traficului de persoane. Orice mărfuri trebuia să exportăm, noi trebuia să le trimitem pe teritoriul Republicii Moldova, să le controleze ei, apoi să le exportăm, iar Republica Moldova oprea toate taxele, care astfel nu mai intrau la bugetul de stat al Republicii Moldoveneşti Nistrene. A început, deci, acest control şi fiecare întreprindere care făcea export sau import trebuia înregistrată în Republica Moldova şi trebuia să plătească taxe acolo.

Eu si Aleksandru Caraman, cu care ne cunoastem demult. Dl. Caraman arata, ca de obicei, bine. Eu – parca atunci scosesem mainile din copaia cu cozonac.

Până la 1 martie, a funcţionat înţelegerea între Voronin şi Smirnov, încheiată la Moscova, în 1997, sub forma unui memorandum. Ca urmare a acestei înţelegeri, fiecare dintre cei doi subiecţi, Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană era un subiect economic de sine stătător. Din 2006, a fost oprit traficul de mărfuri pe calea ferată, ceea ce a fost o lovitură economică foarte mare pentru Republica Moldovenească Nistreană. A fost instituită o blocadă economică şi vamală, cu rezultate catastrofale, aş putea spune şi din punct de vedere umanitar, pentru că nu mai avem medicamente şi nici produse alimentare. De asemenea, au scăzut importurile şi exporturile. Într-un an de embargou, Republica Moldovenească Nistreană a pierdut 700 milioane USD. Programele sociale au fost oprite şi a trebuit să scădem cheltuielile cu pensiile, medicină şi învăţământ. Ucraina a săpat un şant cu excavatoarele pe toată lungimea graniţei cu Republica Moldovenească Nistreană.
De curând, generalul ungur Ferenz Banfi, şeful misiunii UE, a declarat că, de când a fost instituit embargoul, nu s-a mai înregistrat niciun caz de contrabandă sau de trafic cu narcotice, arme sau muniţii. După cum nici până atunci nu fusese. Dinspre Republica Moldova, da. Noi mereu găsim la control aşa ceva. Ei nu se gândesc că Republica Moldovenească Nistreană nu are ieşire la mare, nu are aeroport şi deci nu are cum să facă aşa ceva.

Dar eu ştiam că există aeroport în Tiraspol…
Există un aerodrom militar care aparţine Federaţiei Ruse.

Şi nu puteţi să-l folosiţi şi dvs.?
Nu. Noi suntem la mijloc între Moldova şi Rusia. Dacă era contrabandă, aşa cum au zis ei, însemna că noi aşa puternici suntem, că am cumpărat şi Moldova, şi Ucraina. Înseamnă să fii naiv să te gândeşti la aşa ceva. Vă daţi seama că, dacă ar fi fost, cum s-a spus, să vindem arme în Afganistan, în Cecenia, până când şi în Irak, s-ar fi demonstrat. Orice armă are o serie a ei, cu care poate fi urmărită din fabrică şi până acolo unde este vândută. Poţi să ştii exact unde se duce. Vă daţi seama că dacă s-ar fi vândut măcar un pistol sau un pachet cu narcotice din Transnistria, ar fi fost purtate peste tot şi s-ar fi scris: iată dovada că acolo se face trafic cu arme. Noi mereu găsim la controale, şi la Dubăsari (dinspre Moldova – n.n.) şi la Pervomaisk (dinspre Ucraina – n.n.) kilograme, uneori sute de grame de marijuana şi alte narcotice sau arme. În ceea ce-i priveşte pe cei din Uniunea Europeană, noi le-am propus timp de doi ani de zile să facem împreună acest monitoring, dar ei nu au venit. Acest embargou este o intruziune economică şi politică a Republicii Moldova.

Până la urma rămâne situaţia oamenilor din Transnistria. Ei trăiesc acum. Au nevoie de medicamente, haine, mâncare, de o viaţă mai bună. Au nevoie de ele acum, pentru că ei trăiesc acum. Sentimentul meu este că toată lumea s-a săturat până-n gât de sărăcie, de embargou şi de toată această situaţie.
Cum vedeţi rezolvarea conflictului?
Noi ne vedem într-o uniune cu Ucraina, Rusia şi Belarus.

Bine, dar Ucraina nu vrea o uniune cu Rusia…
Se va vedea acum ce doreşte poporul ucrainean… Noi suntem cu Biserica Ortodoxă Rusă şi, din punct de vedere istoric, cultural şi al legăturilor economice, suntem cu Ucraina. Şi cu toate ţările fostei URSS. Noi nu corespundem cu planurile NATO, noi suntem orientaţi politic către Rusia. NATO plănuieşte să vină până sub coatele Rusiei, până când şi în Georgia. Vă daţi seama că dacă noi ne schimbăm orientarea politică şi spunem de mâine, gata, noi suntem cu NATO şi cu Evropeiskii Saiuz (UE – n.n.), ei ne sărută pe noi pe frunte, ne cuprind (ne îmbrăţişează – n.n.) şi ne spun: noi vă dăm vouă drepturi şi tot ce va trebuieşte. Rusia este o ţară care are respect pentru dreptul internaţ ional. Din Tiraspol a fost scos tot armamentul de calibru mare, n-au mai rămas decât automatele, pistoalele şi mitralierele.

Dar arme nucleare sunt în Transnistria?
Cu tehnologia de acum, şi urma de la pantof poţi s-o fotografiezi din Cosmos. Dacă ar fi fost arme nucleare, s-ar fi văzut din Cosmos. Nu este şi nici n-a fost aşa ceva niciodată pe teritoriul Transnistriei. Au fost arme nucleare pe teritoriul Ucrainei, dar s-au lichidat. În Transnistria s-au închis până şi tunelurile unde au fost rachetele sovietice. Rusia într-adevăr face cercetări privind armele chimice şi bacteriologice la Ceapaevsk. În Transnistria, cea mai eficientă armă de nimicire în masă sunt coniacurile pe care le producem la Tiraspol. Cine gustă din ele rămâne capturat pe viaţă.

Şi totuşi, cum vedeţi rezolvată situaţia din Transnistria?
Preşedintele Putin a afirmat, nu odată, că rezolvarea situaţiei din Kosovo trebuie să fie reflectată în rezolvarea situaţiei din Republica Moldovenească Nistreană, Abhazia şi Osetia. Vă daţi seama că noi nu am făcut Republicii Moldova cum ne-au făcut ei nouă – deputaţii noştri au fost înjuraţi, bătuţi, cu mânecile rupte, oameni din Republica Moldovenească Nistreană au fost omorâţi, arşi, tăiaţi, li sa zgâriat pe piept steaua roşie şi secera şi ciocanul. Preşedintele OSCE a spus odată că Rusia poate recunoaşte independenţa Transnistriei, Abhaziei şi Osetiei, dacă noi vom recunoaşte independenţa Kosovo, iar Rusia, care a sprijinit Serbia, a acceptat. Ei au călcat pe gât cântecul propriu. Noi nu excludem ca într-un viitor noi să reducem câte ceva din suveranitatea noastră şi Moldova să se dezică de acele declaraţii unilaterale că Republica Moldovenească Nistreană este un judeţ al Republicii Moldova cu un nivel de autonomie culturală. O federalizare nu se poate concepe decât între doi subiecţi egali – Republica Moldova şi Transnistria. Şi dacă, vreodată, Basarabia se va decide să revină la România, noi să putem să ne despărţim fără lacrimi şi fiecare să meargă pe drumul propriu.

Cum priviţi planul de federalizare propus de preşedintele Voronin?
Singurul plan de federalizare valabil a fost Memorandumul Kozak, pe care Voronin a refuzat în ultima clipă să-l semneze. Cu Putin, nimeni din lume nu s-a purtat aşa. Vă daţi seama că aşa ceva nu este de iertat. Ceea ce propune Voronin acum nu are nici o valoare – 19 mandate de deputat pentru Republica Moldovenească Nistreană şi postul de viceprim-ministru. La aşa bombonică nici în 1989 nu ne-am uitat. Nu există nicio garanţie că deputaţii noştri ar putea schimba ceva. Parlamentul Republicii Moldova are 101 deputaţi. Şi, în primul rând, Constituţia Republicii Moldova nu permite aşa ceva. Federalizarea ar trebui să se facă între subiecţi cu drepturi egale şi la fel ar trebui să se procedeze în Nagorno – Karabach, Abhazia, Osetia şi Kosovo. Noi un putem forma nicicum un stat unitar cu Republica Moldova.

Îmi spuneaţi despre preşedintele Voronin că, aşa cum s-a purtat cu preşedintele Putin, nimeni nu s-a mai purtat. Ce credibilitate mai are atunci liderul de la Chişinău, în condiţiile în care are acest comportament contradictoriu?
Aceasta este problema Republicii Moldova şi a electoratului lui Voronin. În ceea ce priveşte progresul de alipire a Republicii Moldoveneşti Nistrene la Republica Moldova, trebuiesc paşi concreţi pentru acest proces. Vă daţi seama că Voronin nu trebuieşte Americii nici pentru cinci copeici, ci America are nevoie de Voronin pentru a putea dezvolta bazele sale militare, sub coastele Rusiei, pentru a putea întoarce Războiul Rece. Voronin primeşte bani de la SUA, de la Soros şi de la FMI. Americanii se întorc înapoi în Europa. Acelaşi pas firesc poate să- l facă şi Rusia. Toate aceste ţări mici sunt în mâinile ţărilor care deţin monopolul pe teritoriul globului pământesc. Pe noi nu prea ne întreabă nimeni ce vrem, cum n-a întrebat-o nimeni nici pe Iugoslavia ce vrea. Noi suntem un şurub micuţ în toată situaţia internaţională.

Dar cât de stabilă este situaţia în Tiraspol? Recent a fost asasinat un lider politic aici…
Da, este vorba despre Vladimir Neumoin, preşedintele organizaţiei Tiraspol a Partidului Patriotic. În acest caz este o anchetă în curs.

Şi ce informaţii există totuşi în acest caz? Au anchetatorii un posibil mobil al crimei ?
Întrebările merg către ceva afaceri neregulate, business, comerţ şi către apartenenţa politică.

Bine, şi totuşi este vorba despre partidul condus de fiul mai mic al preşedintelui Smirnov (Oleg). Poate fi considerat acest asasinat o ameninţare implicită la viaţa preşedintelui Smirnov?
Dumneavoastră vedeţi la televizor că în fostele republici sovietice şi chiar şi pe teritoriul Federaţiei Ruse se omoară oameni cu funcţii foarte mari. Toată lumea întreabă cum şi de ce şi până la urmă se descoperă că a fost din cauza unor afaceri, pentru datorii neplătite. În Tiraspol au avut loc până acum două acte teroriste, două explozii. În unul din cazuri încă mai facem cercetări, dar la primul am descoperit făptaşul şi el este condamnat la 25 de ani de închisoare.Acela avea ceva afaceri de reglat cu şeful lui – nu-i dăduse toţi banii. Şi se ducea într-acolo, şi datorită neîndemânării lui, butelia a explodat accidental în troleibuz. Dar el avea treabă cu şeful lui. Vă daţi seama, e ceva banal. Aşa şi aici. O să vedem ce-or să descopere anchetatorii. Dar vreau să vă spun că, atunci când s-a întâmplat prima explozie, şeful Ministerului Securităţii, Vladimir Antiufeev, a ieşit într-o conferinţă de presă şi a spus că nu poate să spună că este vorba despre un atentat montat de Republica Moldova până nu se încheie cercetările. El a fost obiectiv, deşi aceea ar fi fost o versiune convenabilă pentru noi.

Eu nu pot să înţeleg un lucru: cum să omori un om pentru că-ţi datorează bani? Bun, ai de luat bani de la el, dar de ce să-i iei gâtul, că tot nimic nu mai scoţi de la el după aia…
Vă daţi seama că aşa ceva e nenormal. Ce poţi să ştii ce e-n mintea lor? Nu vedeţi câte se întâmplă? Îşi pun explozibil pe ei şi se duc şi se detonează, omoară femei şi copii şi se gândesc că după aia ajung în Rai…

Dar ştiţi ce se spune, că teroriştii arabi au instructori KGB ?
(Zâmbeşte blajin) Astea-s poveşti. Nu vedeţi câte se spun – unii spun că toate le face KGB-ul, alţii că TRU (Tentralnoe Razvenki Upravlenie – CIA – n.n.). Astea sunt vorbe.

A consemnat,
Mihaela ONOFREI -Interviu publicat in ATAC

Articole inrudite:

• Axioma lui Caraman
• Combinatul de coniacuri Kvint sau butoaiele cu vitamine
• Grigori Marakuta: “Nu ne temem de NATO”
• Cateva motive pentru care m-as autodenunta la Ministerul Securitatii din Transnistria
• … Dar relatiile externe ale Transnistriei?
• Ce program de televiziune urmaresc cand sunt in Transnistria?
• Nimic despre Transnistria
• Anotimpurile Tiraspolului/ The seasons of Tiraspol/ Время годы Тирасполя
• Crocodilul de pe malul Nistrului – amintiri din vara petrecuta la Tiraspol
• O rublă transnistreană, lipită la magazinul de produse