Transnistria

Un birou cu multe hartii. Un om mic de statura, la inceput reticent si in cele din urma prieteneos. Vorbeste cu mine si in timpul asta i se dau hartii la semnat, cauta prin dosare, gaseste, da si primeste alte hartii. Imi trece prin cap ca e un fel de birocrat al razboiului sau a ceea ce a mai ramas din razboiul din Transnistria. Acum 15 ani pentru el eram inamicul. Vladimir Aleksandrovici Bucika, presedintele Uniunii Luptatorilor pentru Transnistria a acceptat sa vorbim despre lucruri care inca ne mai dor pe amandoi.

M-a rugat doar sa nu-i schimb cuvintele, pe care oricum i-o fi fost greu sa mi le spuna, pentru ca nici un militar nu vorbeste cu inima usoara despre moartea pe care a vazut-o, a provocat-o, sau care a trecut pe langa el. “Nu s-a imbogatit nimeni din cati am fost in razboi”, mi-a spus,”doar unii dintre cei ce au umblat pe margine, pe ici si pe colo s-au imbogatit”.

Nevoia de iertare

• Ce functie aveati atunci cand a inceput razboiul?

• Eram loctiitorul comandantului TSO – compania care se ocupa de indepartarea problemelor ecologice (un echivalent al structurilor de protectie civila din Romania).

• Cum a inceput razboiul? Cum vedeti acum tot ce s-a intamplat?

• La inceput au fost mai multe probleme politice care nu s-au rezolvat. Ei (Autoritatile din Republica Moldova – n.n.) au dorit sa introduca limba romana in scoala. Primii care cad jertfa razboiului sunt femeile, copii, batranii, care nu au nici o legatura cu armata. Dupa ce aceste prime jertfe sunt aduse, oamenii incep sa doreasca sa-si apere casa. Daca cineva iti omoara un prieten sau o ruda, fireste ca doresti sa-i razbuni. Nu a existat flexibilitate politica si asta a complicat si mai mult lucrurile. Politica inseamna compromis. Cum a inceput? Probabil ca totul a incceput din cauza ca in perioada respectiva in politica erau actori si cantareti, care-si aveau locul la teatru sau la circ, nu in Parlament. Daca toti ar fi stat sa clarifice problemele in pace, probabil ca aceste probleme s-ar fi rezolvat. Orice limba imbogateste sufletul, dar daca cineva iti impune un lucru, nu mai doresti acel lucru, te revolti impotriva lui. Oamenii sunt peste tot la fel. Ei pot sa difere unii de altii ca emotii, ca reactii, ca psihic, ca educatie, dar toti sunt oameni normali. Toti oamenii sunt buni – ei au calitati si defecte, dar nu poti sa-i imparti in buni si rai. Moldova trebuia sa-si ceara scuze oamenilor din Transnistria si din Moldova, pentru ca ei au provocat razboiul. Faptul ca aceste scuze nu au venit, departeaza si mai mult Moldova de noi.

• Cati oameni au murit in razboi? Vreau cifra reala, nu cea oficiala…

• De la noi au fost 870 de morti, 70 de disparuti, mai mult de 500 de invalizi. Peste jumatate din ei sunt femei, copii si batrani.

• Si in Moldova?

• Eu stiu de peste 1.000 de morti. Problema nu sta in cifre, ci in politicile care au permis acest lucru. Si mamele de aici, si mamele de acolo au suferit la fel atunci cand si-au pierdut copiii. Daca ar fi fost intelegere politica, poate ca razboiul nu ar mai fi avut loc.

• Dvs. ati participat efectiv la lupte?

• Da, am avut aceasta ocazie. Cand ti-ai inmormantat prietenul sau vecinul, dupa asta esti nevoit sa lupti. Pe masura ce erau tot mai multe inmormantari, tot mai multi oameni meargeau la razboi. Nimeni nu stia cine va ramane in viata si cine va muri; nimeni n-a vrut sa inceapa acest razboi, insa atunci cand in Bender ei (moldovenii – n.n.) au inceput sa distruga casele cu tunurile si cu armamentul, oamenii au vrut sa-si apere casele.

  Arme romanesti

• De o parte si de alta a Nistrului au fost foarte multi fosti luptatori in Afganistan. Au luptat unii impotriva altora fostii camarazi?

• Batalionul Delta, in care erau foarte multi fosti combatanti din Afganistan a intrat in lupta abia la o luna si jumatate dupa ce a inceput razboiul. Da, au fost cazuri cand au luptat unii impotriva altora fostii camarazi din Afganistan. Dar au fost si cazuri cand un frate a luptat aici si celalalt dincolo – si ei stiau asta. A fost razboi civil. In Bender, razboiul a fost provocat din cauza Politiei care a atacat Militia. Nu se stie daca a fost un ordin de sus, dar lupta a izbucnit intre persoane care trebuiau sa mentina pacea.

• Cunoasteti vreun caz de fost luptator in Afganistan care s-a s-a intalnit pe front cu fosti camarazi care erau de cealalta parte?

• Eu cunosc mai multe cazuri in care toate problemele care tineau de razboi se rezolvau intre comandantii de pe campul de lupta, fara sa fie date ordine de sus. Comandantii se intalneau si schimbau intre ei numere de telefon si totul era in regula, dar dupa trei-patru zile apareau grupele de provocatie, care atacau o parte sau alta.

• Cam ce efective de fosti combatanti in Afganistan se aflau la Nistru in momentul inceperii razboiului?

• Din perioada Uniunii Sovietice, in Transnistria au fost doua divizii – una aeropurtata si una motorizata. Multi dintre cei care au luptat in acest razboi au trecut prin Afganistan. Ei nu puteau sa stea de-o parte atunci cand au vazut ca mor civili – au intervenit ca specialisti si razboiul a inceput cu adevarat. Aici pe front s-au gasit arme si mine produse in Romania. Atunci cand mina explodeaza ramane codita, care are pe ea o serie, dupa care poti sa-ti dai seama unde a fost fabricata. Au venit si fosti sportivi care voiau pur si simplu sa faca bani. Acestea sunt dovezi ca au participat si fortele romanesti in acest razboi, chiar daca nu oficial, dar au participat. Au fost si lunetisti romani – si sunt documente care atesta acest lucru.
  

• Este cineva din aceasta incapere care poate spune ca a prins vreun lunetist roman? Atunci cand a fost Revolutia, in Romania circulau povesti despre teroristi arabi dsi despre lunetisti imbracati in negru, dar nimeni n-a vazut nici un terrorist.

  In discutie a intervenit un alt membru al organizatiei, care asistase la interviu.

• Da, eu pot spune ca am vazut unul. Ma numesc Pavel Kuznetov. Pe 19 mai, in satul Pogreb, raionul Dubasari, dupa atac m-am dus in zona neutra, unde am gasit mai multe cadavre si mult armament romanesc. Am luat documentele si armele si am permis inamicilor sa ia cadavrele si ranitii. Armamentul era produs in Romania. Nu ai cum sa-l confunzi, pentru ca magaziile de la arma nu se potrivesc cu ale noastre. Am gasit si arma unui lunetist, care fusese produsa tot in Romania. De la lunetist, care fusese ranit, am luat formularul armei, in care fusesera introduse toate datele. Aceasta persoana a decedat pe 20 mai, dar in document erau introduce datele (de cate ori a nimerit) pana in ultima zi, cand a fost omorat lunetistul.

Discutia continua cu Vladimir Aleksandrovici Bucika.

• Care este situatia campurilor de mine? Mai sunt terenuri minate?

• In cursul celor15 ani care au trecut, minele au fost indepartate, nu mai exista campuri de mine. Se mai gaseste cate o mina, dar n-au mai fost pierderi de vieti omenesti din aceasta cauza. Faptul ca nu au mai fost pierderi de vieti omenesti se datoreaza fortelor de mentinere a pacii prezente aici. De aceea eu sunt impotriva schimbarii formatului sau indepartarii fortelor de mentinere a pacii. Aici ei intretin pacea. Si in Iugoslavia, si in Irak si in Afganistan, peste tot mor oameni. Aici, timp de 15 ani n-a fost nici o impuscatura si n-a fost omorat nimeni.

Specialisti in razboi

• De mai multe ori s-a afirmat ca in Transnistria au venit sa lupte cazaci, trupe rusesti si chir condamnati din puscariile rusesti, care au fost eliberati si trimisi sa lupte aici. Ce aveti de spus despre asta?

• Condamnati nu au fost. Cazaci – da, au fost. Au fost foarte multi voluntari – din Petersburg, din Kuban, din Leningrad, din Ucraina.

• Cam cati cazaci au venit si ce s-a intamplat cu ei?

• Nu stiu cati au fost. Cu cat inainta razboiul, cu atat veneau mai multi. Unii au fost ucisi, altii s-au intors acasa. Poate unul sau doi dintr-o mie sa fi ramas, daca s-au casatorit aici.

• Dar trupe speciale din Rusia au luptat aici? Stiu ca Beretele Negre erau din Spetsnaz.

• Nu, erau ai nostri. Era Batalionul Dnestr.

• Deci, au fost sau nu trupe speciale?

• Nu a fost nevoie sa ne trimita Rusia trupe speciale, din moment ce noi aveam specialistii nostri. Din Spetsnaz au fost, dar erau de aici de pe loc. Noi am avut probleme cu armele – nu erau destule. Atunci ne-au ajutat femeile, care au luat cu forta arme de la Armata a 14-a. Au fost cateva mii de femei, care au inconjurat divizia Armatei a 14-a si au spus: «Rusia de bunavoie a dat arme Republicii Moldova. Noua nu ne-ati dat, asa ca ne ducem sa le luam singure, daca e nevoie vom lua aceste arme cu forta». Ati fost aici cand au fost inmormantarile in masa la Bender?

• Nu, eram in liniile celelalte…

• Dupa asta, femeile au prins niste generali rusi, le-au rupt epoletii si i-au sechestrat, ca sa ne dea arme. De fapt, primii morti au fost la Dorotcaia. Acolo a inceput razboiul, cand au fost atacate mai multe familii de rusi (familiile militarilor din Armata a 14-a – n.n.) Politia Moldovei si chiar civilii moldoveni voiau sa ia armele de la rusi. Militarii au vrut sa ceara ajutorul Rusiei, pentru ca fusese atacata o cazarma. In timp ce se astepta aprobarea de la Moscova, ajutorul a venit din Transnistria. Cand familiile de rusi erau scoase de acolo (erau femei si copii), cineva a aruncat o grenada, iar comandantul, un maior din Batalionul de Garda, s-a aruncat peste ea si a murit in urma exploziei. Au mai murit si cei doi ajutori ai sai. Acesta a fost inceputul atacurilor armate in raionul Dubasari. Dupa aceea au fost impuscaturi in zona hidrocentralei de la Dubasari si, daca barajul ar fi fost distrus, un compus chimic pe baza de color ar fi fost eliberat in apa. S-ar fi produs o catastrofa ecologica, iar Odessa ar fi putut ramane fara apa timp de mai multe zile. A trebuit sa aparam hidrocentrala. De aici lucrurile au mers mai departe.

• Cum vedeti viitorul Transnistriei?

• Viitorul Transnistriei trebuie sa fie hotarat de popor. Totul depinde de popor. Eu stiu una: ca trebuie sa fie pace, ca oamenii sa poata munci si trai, si aici si in cealalta parte (de Nistru – n.n.). Daca este pace, oamenii pot sa discute si pana la urma se vor intelege, in orice limba. Pozitia oficiala a organizatiei mele este ca noi nu vrem razboi. Vrem pace, vrem sa traim, sa muncim, sa ne crestem copiii, Noi am infiintat aceasta organizatie ca sa putem acorda ajutor celor care au participat la acest razboi si familiilor celor care au murit. Niciodata nu trebuie sa dam vina pe popor pentru razboi – niciun popor nu vrea razboi, noi am fost implicati cu forta, am fost nevoiti sa facem asta. Oamenii si-au aparat casele, familiile. Restul au fost probleme politice. Blocada (embargoul – n.n.) trebuie sa fie scoasa si trebuie sa ne asezam la masa discutiilor. Oamenii trebuie sa lucreze. Ca sa ne unim, este nevoie de prosperitate. Cum putem sa ne dezvoltam daca ne distrugem unii pe altii? Razboiul si embargoul au afectat si Transnistria si Republica Moldova.

Articole inrudite:

• Cateva motive pentru care m-as autodenunta la Ministerul Securitatii din Transnistria
• … Dar relatiile externe ale Transnistriei?
• Perspectivele politice ale regiunii
• Ce program de televiziune urmaresc cand sunt in Transnistria?
• O suma de intrebari relevante
• Nimic despre Transnistria
• Anotimpurile Tiraspolului/ The seasons of Tiraspol/ Время годы Тирасполя
• Crocodilul de pe malul Nistrului – amintiri din vara petrecuta la Tiraspol
• Consfatuirea bloggerilor
• O rublă transnistreană, lipită la magazinul de produse